Toastul

Toastul sau a bea în cinstea cuiva, un obicei absurd! Dacă eu beau un pahar de vin, ce legătură are cu sănătatea cuiva!?

 Cine n-a închinat până acum un toast în cinstea cuiva sau în cinstea unui eveniment? Să toastăm pentru sănătate! Pentru la mulţi ani! Pentru un an nou fericit! Pentru miri! De fapt, cuvântul “toast” provine din limba engleză de pe vremea reginei Elisabeta I, când în pahare se punea o bucăţică de pâine prăjită, „toast”, înainte să se toarne vinul sau berea. Pâinea absorbea toate sedimentele, iar gustul băuturii se îmbunătăţea. 

Se consideră că este semn bun dacă verşi puţin vin în momentul în care rosteşti un toast, dar e semn rău dacă se sparge un pahar, căci cineva va muri curând. Se crede că sunetul produs de paharele care se ciocnesc are puterea de a alunga toate forţele rele care nu sunt de acord cu toastul respectiv.

Nu toată lumea este de acord cu toasturile. În Scrisorile către fiul său, Lordul Chesterfield (1694-1773) spune următoarele despre obiceiul de a bea în sănătatea cuiva: „De exemplu, şi acest obicei atât de absurd, dar aproape universal de a bea în sănătatea cuiva: „Ce altceva în lumea aceasta poate avea mai puţină legătură cu sănătatea cuiva, decât faptul că eu beau un pahar de vin? Logica elementară nu a subliniat, fireşte, niciodată acest lucru şi, totuşi, logica elementară este cea care îmi spune că trebuie să mă conformez.”

sursa:lovendal.ro