NASA a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, că telescopul spaţial Chandra X Ray a descoperit o gaură neagră în imediata apropiere a sistemului nostru solar. NASA a ţinut pasionaţii de ştiinţă în priză peste zi, după ce a publicat azi-dimineaţă o ştire despre descoperirea unui "obiect excepţional".
Gaura neagră este o rămăsiţă a supernovei SN 1979C şi este situată în galaxia M100, la aproximativ 50 de milioane de ani lumină de Pământ. Această galaxie ar putea conţine cea mai tânără gaură neagră din vecinatatea cosmică a Pământului. Supernova este o stea variabilă explozivă, de sute de ori mai strălucitoare decât o novă. Nova este o stea a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. Supernova a fost observată pentru prima dată de un astronom amator, în 1979. De acolo şi numele, SN 1979C. Galaxia M100 se află la 50 de milioane de ani lumină de Pământ, o distanţă relativ mică. Vârsta sa (30 de ani / nota: raportat la timpul observaţiei) şi distanţa relativ mică faţă de noi o face un interesant obiect de studiu, deoarece ne arată cum se naşte o gaură neagră.
Datele strânse de la patru observatoare (printre care şi Chandra) arată că sursa de raze X a rămas constantă preţ de 12 ani, între 1995 şi 2007. Comportamentul acestui spectru de raze sprijină ideea că obiectul identificat este o gaură neagră, produsă fie prin materialul rămas în urma supernovei, fie de la un companion binar.
Astronomul Adrian Sonka explica următoarele:
"Într-un sistem binar (stea care are ca satelit altă stea) are loc transfer de masă de la steaua mai puţin masivă la cealaltă. Gazul cade pe steaua masivă cu o traiectorie în spirală şi aşa apare un disc de gaz. În locul unde gazul cade pe discul de gaz temperatura creste foarte mult si se emit raze-X".
NASA explică surpinzătoarea vârstă anunţată în conferinţă. "Această vârstă fragedă pentru stea este dată de vârsta de observaţie (anul 1979, din numele supernovei, deci ar fi cam 31 de ani - n.r.) Astronomii folosesc aceşti ani datorită naturii observaţionale a domeniului lor ştiinţific, unde cunoştinţa lor despre Univers este bazată, aproape în totalitate, pe radiaţia electromagnetică primită de telescoape".
http://www.evz.ro/
http://www.nasa.gov/
FOTOMANIA MASTERCOSTY
MASTERCOSTY
WELCOME TO FOTOMANIA
Va multumesc pentru timpul acordat vizitarii blogului meu. Numele meu este Constantin Acheaua si sunt fotograf .
Va ajut sa pastrati cele mai frumoase momente de la nunta dumneavoastra sau de la botezul si aniversarile copiilor dumneavoastra.
Tarifele si detaliile sedintei foto se vor discuta la o intalnire stabilita telefonic.
Tel. 0744 273435
acheaua_constantin@yahoo.com
In stanga paginii sunt etichetate articolele dupa categorii. ex. Foto Nunta, Foto Botez, Masini, etc.
Click pe link-ul categoriei care va intereseaza sa vedeti fotografiile respective.
Este posibil sa se incarce mai greu blogul . Va rog sa asteptati sa se incarce complet.
Vizionare placuta.

luni, 15 noiembrie 2010
Atmosfera
Atmosfera are 4 straturi:
-troposfera (0-16 km),
-stratosfera (16-48 km),
-mezosfera (48-80 km) si
-termosfera (80-600 km).
In termosferă există un strat numit ionosferă, care se extinde în zona aprox. 80-290 km. Ea constă din particule încarcate electric. Această zonă foarte dinamică este expusă constant influenţei solare: puternica radiatie ultravioleta descompune moleculele şi atomii, de aceea ionii si electronii liberi încarcaţi electric umplu straturile ionosferei.
O furtuna solara poate aduce particule încarcate, în magnetosferă şi ionosferă. Oamenii de ştiinţa au descoperit ca o activitate solara extremă, comprimă drastic magnetosfera (bula magnetică de protecţie a Pamântului, creată de câmpul magnetic terestru) şi modifică compoziţia ionilor, în spaţiul de lângă planetă.Ionosfera are 3 straturi de bază: D, E si două straturi F. In timpul nopţii, stratul D dispare, stratul E aproape dispare, iar cele două straturi F se combină.In orice moment, pe tot globul, se descarcă aproximativ 1000 de fulgere, care creeaza impulsuri electromagnetice ce stimulează cavitatea ionosferei.

Conferinta de presa exceptionala a NASA
In aceasta seara NASA va tine o conferinta de presa exceptionala unde vor anunta evenimente importante pentru omenire.
O sa va tin la curent cu acest subiect.
O sa va tin la curent cu acest subiect.
luni, 8 noiembrie 2010
Gina Pistol si rochia de mireasa in valoare de 10000 euro la E-Mariage Fest 2010
In zilele de 5 - 7 Noiembrie 2010 a avut loc in Piata Constitutiei din Bucuresti Targul National de Nunti E-Mariage Fest 2010
Gina Pistol a prezentat rochia de mireasa cu pietre Zwarovski in valoare de 10000 de euro realizata de Cosmina Englizian Couture
Standul Cosmina Englizian Couture de la E-Mariage Fest 2010
miercuri, 3 noiembrie 2010
E-Mariage Fest 5-7 Noiembrie 2010
In zilele de 5 - 7 Noiembrie 2010 are loc Targul National de Nunti :
E - Mariage Fest
Evenimentul va avea loc in Piata Constitutiei din Bucuresti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)